Mă chinuiesc în fecioara de fier dar n-am să-ti
dezvălui nimic. Noaptea n-am să mai dorm de teama
zgomotelor de sub pat unde, un bec rosu se sparge în fiecare
seară. Nu sunt un geniu, scriu doar ce aud cu
ochii mintii si ce văd prin pleoapele închise, noaptea la ora trei.
N-ai vrea tu să nu te mai uiti la mine asa, de parcă as fi inexistent?
Vorbesc singur în fata ghiuvetei pline de furnici – un musuroi de culoarea
vomei creste în fata ochilor..închisi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu